Viza pentru Iran

Viza Iran - informatii obtinere viza Iran

Este necesară viza

n Republica Islamică Iran se poate intra numai pe bază de viză.
Intrarea în Iran este permisă cu paşaportul valabil cel puţin 6 luni de la data intrării pe teritoriul acestui stat şi viza aferentă.
Toate tipurile de viză se obţin de la Ambasada Republicii Islamice Iran în România.
Cetăţenii români pot obţine “visa-on-arrival” (viză de tip turistic) şi pe aeroporturile internaţionale din Iran. Aceasta are o valabilitate de maximum 30 de zile şi nu se poate prelungi.
Condiţii pentru obţinerea “visa-on-arrival”:
deţinerea unui paşaport simplu sau temporar, valabil cel puţin 6 luni de la data intrării pe teritoriul acestui stat (şi fără viză de Israel);
rezervare hotel sau indicarea unei persoane (nume complet, adresă, număr de telefon) cu reşedinţa în Iran care cunoaşte despre venirea solicitantului de viză şi care va confirma acest aspect autorităţilor iraniene;
încheierea unei asigurări medicale (se poate face pe aeroport).
Costul vizei este de aproximativ 70-80 Euro.
Atenţie! Turiştii nu sunt exceptaţi de la aplicarea legilor islamice în privinţa vestimentaţiei, în special persoanele de sex feminin (corpul şi capul trebuie să fie în permanenţă acoperite). În cazul bărbaţilor nu este permis portul pantalonilor scurţi în public.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetăţenilor români care intenţionează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat să se adreseze Ambasadei României în Republica Islamică Iran şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând coordonatele personale pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.
Cetăţenii români care sunt titulari de paşapoarte turistice sau deţinători de permise de şedere temporară sunt obligaţi să solicite viza de ieşire la fiecare deplasare în exteriorul Iranului. Eliberarea vizei durează maxim 7 zile, iar perioada de valabilitate este de 90 de zile.

Ambasada Romaniei in Iran . Misiuni diplomatice in Iran

Ambasada României – Republica Islamică Iran

Adresa: 89 Shahid Meshki (Fakhrabad), Ave. Baharestan, Teheran

Nr. Tel.: +98 21 77647570

E-mail: teheran@mae.ro

E-mail Relatii Clienti: contact@informatiiconsulare.ro

Nr. Tel. Relatii Clienti: +98 21 77539041