Viza pentru Ecuador

Viza Ecuador - informatii obtinere viza Ecuador

Nu este necesară viza pentru o perioada de 90 zile

Cetăţenii români sunt scutiţi de obligativitatea deţinerii vizei de scurtă şedere pe teritoriul Republicii Ecuador, pe o perioadă de până la 90 de zile, în scop turistic. În cazul în care, din motive obiective, este necesară prelungirea şederii peste acest termen, este obligatoriu ca persoanele respective să se adreseze la Inspectoratul General pentru Imigrări din Ecuador. Se pot acorda 48 de ore în plus peste acest termen cetățenilor care se angajează să părăsească țara în intervalul amintit.
Cetăţenii români care intenţionează să desfăşoare activităţi lucrative, economice, trebuie să obțină o autorizație de la Ministerul Muncii din Ecuador și să își înscrie contractul de muncă la direcția de specialitate din cadrul Ministerului Muncii. Dar pentru aceasta, solicitantul trebuie să obțină o viză de ședere pentru muncă, care este valabilă 2 ani de zile. Costul solicitării vizei de muncă este de 40 USD, iar pentru emiterea acesteia se cer 400 USD.
De asemenea este necesară eliberarea unui Carnet de muncă (Carnet ocupacional).
Pentru informaţii suplimentare despre regimul vizelor şi despre condiţiile de intrare în Ecuador, recomandăm consultarea informaţiilor prezentate de autorităţile din această țară:

Ministerul Afacerilor Externe și Mobilității Umane al Republicii Ecuador: http://www.cancilleria.gob.ec
Pentru aspecte legate de viză: http://www.ecuadorexplorer.com/es/html/inmigracion-y-visas.html

Ambasada Romaniei in Ecuador . Misiuni diplomatice in Ecuador

Consulat General Onorific – Quito

Adresa: Bd. Catalina Aldaz N34 - 155 y Av. Portugal, Ed. Catalina Plaza 7mo. Piso, of. No. 702

Nr. Tel.: +593 02 3820638

E-mail: consuladorumania@geopetsa.com; consulrom@gmail.com



Reprezentat de Ambasada României – Republica Peru

Adresa: Avenida Jorge Basadre no.690, San Isidro, Lima 27

Nr. Tel.: +51 1 4224587;

E-mail: ambrom@terra.com.pe