Viza pentru Myanmar (Burma)

Viza Myanmar (Burma) - informatii obtinere viza Myanmar (Burma)

Este necesară viza

Cetățenii români au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul Myanmarului și trebuie să se asigure că pașaportul este valabil cel puțin șase luni de la data intrării în Myanmar, cu minimum o pagină liberă.

Viza turistică
Pentru viza turistică, cetățenii români trebuie să se adreseze unei misiuni diplomatice a Republicii Uniunii Myanmar conform listei publicate de Ministerul Afacerilor Externe myanmarez (http://www.mofa.gov.mm/?page_id=418 ).
Viza se poate obţine de la Ambasada Uniunii Myanmar la Roma, Republica Italiană. Datele de contact sunt următoarele: Viale Cortina d’Ampezzo nr. 50, Roma, telefon: 00390636303753; fax 00390636298566, e-mail: merome2010@gmail.com.
Începând cu data de 3 iulie 2017 cetăţenii români pot obţine viza la sosirea în acest stat (“visa on arrival”).
Ministerul Imigrării şi Populaţiei al Republicii Myanmar a lansat, începând cu data de 1 septembrie 2014, sistemul Visa Online @ e – Visa, care va fi aplicabil iniţial doar pentru scopuri turistice, şi va putea fi accesat doar din statele care au reprezentanţe diplomatice în Myanmar, intrarea în ţară fiind permisă numai prin aeroportul Internaţional Yangon. Taxa de viză este de 50 de USD, orice informaţii suplimentare despre acest tip de viză sunt disponibile pe website-ul: www.evisa.moip.gov.mm , iar orice informaţii relevante despre imigrări şi locaţiile turistice pot fi accesate pe site-ul: www.mip.gov.mm.

Viza de afaceri
Cetățenii români care doresc să desfășoare activități economice în Republica Uniunii Myanmar trebuie să obțină o viză de afaceri (tip business) de la o ambasadă a acestui stat. Spre deosebire de viza turistică, există posibilitatea ca acest tip de viză să fie obținut la frontiera aeroportuară din următoarele puncte: Nay Pyi Taw International Airport, Yangon International Airport şi Mandalay International Airport. Pentru informații legate de documentele necesare obținerii acestui tip de viză, cetățenii români trebuie să se adreseze uneia dintre misiunile diplomatice sau consulare ale Myanmarului în străinătate sau să acceseze pagina de internet referitoare la obținerea vizei la frontieră, gestionată de Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Uniunii Myanmar, la http://www.mofa.gov.mm/?page_id=3600.
România nu are misiune diplomatică în acest stat, reprezentarea diplomatică şi consulară a României în Myanmar fiind asigurată de către Ambasada României în Thailanda.
Pentru procesarea cererilor de viză de afaceri ale cetățenilor români, autoritățile myanmareze nu solicită documente eliberate de Ambasada României în Bangkok.
În conformitate cu uzanțele internaționale, cererea de viză reprezintă o solicitare privată în vederea obținerii permisiunii unilaterale a autorităților responsabile cu imigrarea din statul vizat, pentru a cărei susținere ambasadele niciunui alt stat nu au vreo calitate, responsabilitate sau obligație

Ambasada Romaniei in Myanmar (Burma) . Misiuni diplomatice in Myanmar (Burma)

Reprezentat de Ambasada României – Regatul Thailandei

Adresa: 3388/41 Sirinrat Office Building, 12th Floor, Rama IV Road, Khlong Toei, Bangkok 10110

Nr. Tel.: +66 2 2402522

E-mail: bangkok@mae.ro

Website: http://bangkok.mae.ro